Biblioteca la firul ierbii
Publicat: 25 iulie, 2024
de: Mihai Mănescu
Chiar dacă suntem în vacanță și încă nu am reluat un nou sezon de Minipovești, asta nu înseamnă că nu ne continuăm activitatea. Mai mult, ne bucurăm să anunțăm un nou partener al Minipoveștilor:
Biblioteca Metropolitană București.
Și cum putem anunța un parteneriat mai bine decât printr-un eveniment inedit care va avea loc pe 26 iulie, la ora 17:00, în Parcul Drumul Taberei, intrarea dinspre str. Brașov. Acolo,
Mihai Manescu va susține un atelier de lectură cu cei mici și le va împărtăși din secretele meseriei de povestitor.
Vă așteptăm, cu mic, cu mare, la Minipovești!
Despre autor:
Mihai Mănescu
MIHAI MĂNESCU este scriitor, scenarist, producător și specialist în comunicare. A absolvit UNATC în 2007 și a obţinut doctoratul în cinematografie și media în 2011. Este Conferențiar Universitatea Hyperion de peste 10 ani, unde predă scenaristică, cursurile sale fiind influenţate de principiile călătoriei eroului create de renumitul profesor de mitologie Joseph Campbell, a cărui carte Eroul cu o mie de chipuri a tradus-o în 2013. În paralel cu cariera de povestitor, Mihai Mănescu a căpătat o vastă experiență în ONGurile din România, ca manager de comunicare, dar și în educație, în prezent el fiind Marketing & Communications Manager la platforma de testare standardizată, BRIO.ro.
Din 2022 este membru fondator al Asociației Susțin.org, o organizație nonprofit, care ajută alte ONGuri în dezvoltarea campaniilor de fundraising și comunicare. Este, de asemenea, membru al Asociației „De Basm“, Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți din România.
A debutat în volum cu cartea „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie” (Humanitas Junior, 2022), în 2023 a lansat cartea „Povești despre Speranță” (Humanitas Junior) iar în 2024 a lansat romanul de aventuri „Comoara lui Harap Alb” (Humanitas Junior)