Spre deosebire de țări precum Japonia, Franța sau Statele Unite, România nu are o tradiție bine stabilită în ceea ce privește benzile desenate. În aceste țări, benzile desenate și-au câștigat un loc solid în cultura populară de-a lungul deceniilor, devenind parte integrantă a experienței de lectură. În România, benzile desenate nu au beneficiat de aceeași continuitate și suport cultural, deși au existat de-a lungul anilor mai multe tentative duse la un nivel destul de ridicat.

În timpul regimului comunist, accesul la benzile desenate occidentale era limitat, iar creațiile locale erau adesea cenzurate sau restrânse la teme educative și propagandistice. După Revoluția din 1989, piața de carte din România a fost inundată de traduceri ale literaturii occidentale, dar benzile desenate nu au avut același impact ele neavând o infrastructură puternică de distribuție și fiind percepute mai degrabă ca un produs pentru copii.

În comparație cu alte forme de literatură și artă, benzile desenate nu au beneficiat de o promovare adecvată în școli și medii culturale. Lipsa de inițiative educaționale și de promovare în mediile academice și culturale a contribuit la o percepție limitată asupra valorii artistice și literare a benzilor desenate. Asta a dus la o percepție larg răspândită în România că benzile desenate sunt destinate în principal copiilor, ceea ce limitează atracția acestora pentru un public adult. În multe alte culturi, benzile desenate sunt apreciate ca o formă complexă de artă care poate aborda teme mature și sofisticate, depășind cu mult zona de entertainment pentru copii.

Am simțit nevoia să fac acest preambul deoarece cartea Manuelei Manița „Cum creezi o bandă desenată” vine să umple un gol din educația literară a copiilor din România, încercând să cultive dragostea celor mici pentru bandă desenată. Cum nu poți să te îndrăgostești de ceva ce nu cunoști, Manuela Manița explică pe înțelesul tuturor elemente de bază legate de construcția unei benzi desenate.

Cartea aduce în fața micuților cititori informații foarte interesante din istoria benzii desenate, povestind despre originile benzilor desenate din ziarele occidentale ale secolului XIX, despre momentul cheie în care publicul larg a început să adopte acest gen, odată cu publicarea Superman în anii 1930 dar și despre benzile desenate din Uniunea Sovietică sau cele mai recente din Coreea de Sud și Japonia.

Apoi, pe parcursul întregii cărți și până la recomandările de resurse din final (extrem de folositoare pentru oricine vrea să aprofundeze tainele realizării benzilor desenate), autoarea ne poartă prin explicarea și exemplificarea diferitelor elemente vizuale care compun o bandă desenată. Mi-a plăcut felul simplu în care explică diferitele stiluri, dar și ilustrațiile pe care le realizează, totul contribuind la o foarte bună lecție introductivă pentru cei mici. Aș spune că punctul slab al cărții este reprezentat de cele două pagini în care autoarea explică, pe scurt, felul în care se scrie o poveste. Departe de teoriile de structură narativă folosite de cele mai multe ori de autorii occidentali, informațiile legate de poveste sunt mult prea succinte și deloc folositoare. Dar, în definitiv, este o carte despre benzi desenate, nu despre creative writing sau scenaristică. Și menționez scenaristica fiindcă benzile desenate au de cele mai multe ori în spate un script construit pe reguli de cinema.

Cu toate astea, informațiile prezentate și misiunea acestei cărți sunt de departe un lucru pozitiv și demn de laudă. Mi-ar plăcea ca, răsfoind această carte, atât micuții cititori, dar și părinții lor, să înceapă să descopere banda desenată ca pe o formă artistică de sine stătătoare, ofertantă atât pentru copii, dar mai ales pentru adulți. Și poate așa, va crește o generație mai familiarizată cu acest gen, care va avea curajul să consume și să creeze mai multă bandă desenată de calitate.

Puteți cumpăra cartea aici