Într-o după-amiază călduroasă de vară, mall-ul Veranda era plin de lume. Întregul cartier se adunase aici pentru că, în câteva ore, Amfiteatrul Veranda Mall urma să găzduiască un show de talente unde principalii actori erau copiii. În centrul acestui eveniment era Vera, simpatica pisicuță cu blană moale și ochi strălucitori. În calitatea ei de mascotă a mall-ului, Vera urma să fie gazda evenimentului, așa că avea destul de multe emoții ca totul să iasă cum își dorea.
Însă în timp ce se îndrepta spre locul unde era amenajată scena, ceva neobișnuit îi atrase atenția. În mulțimea agitată, o fetiță cu ochi mari și părul prins în două codițe îngrijite stătea aproape de părinții ei. Spre deosebire de ceilalți copii, ea părea neliniștită, iar asta o făcu pe Vera să fie atentă la ea. Află că numele fetiței era Ema, și în timp ce părinții ei discutau planurile lor de cumpărături, privirea Emei continua să se îndrepte spre magazinul de jucării din apropiere.
Vedeți voi, Emei i se promisese o jucărie specială: un leuț de plus, la care visase de săptămâni întregi. Era mare, cu baterii și luminițe, și atunci când îl apăsai pe burtică scotea un fel de mieunat simpatic. Un pluș perfect pentru colecția Emei. Fetița strânsese conștiincios bani timp de o lună de zile, dar părinții îi promiseseră că vor merge cu ea să-și cumpere jucăria doar după ce vor termina cumpărăturile. Lista de cumpărături părea însă interminabilă și în goana între diferitele magazine, părinții păreau să fi uitat de promisiunea făcută.
Atunci Ema, simțindu-se nerăbdătoare, a decis să preia inițiativa. Se gândea că ar putea să se strecoare repede atunci când ei erau într-un magazin de haine, să cumpere leuțul din pluș și apoi să-și surprindă părinții cu abilitatea ei. Până la urmă, Ema avea 7 ani și părinții îi spuneau mereu că e o fetiță mare. Avea să lipsească doar câteva minute și știa drumul înapoi. N-avea ce să pățească… Sau cel puțin așa credea ea.
Ema se îndreptă spre magazinul de jucării, hotărâtă să găsească leuțul. Îl găsi aproape imediat, îl strânse la piept, iar fața i se lumină de bucurie. Scoase din gentuța ei un portofel roz și, de acolo, un teanc de bancnote pe care le dădu vânzătorului. Ținându-și strâns leuțul, Ema se întoarse la magazinul de haine unde își lăsase părinții, dar când ajunse acolo, aceștia nu mai erau nicăieri. Mall-ul, plin de viață cu doar câteva momente înainte, părea dintr-o dată uriaș și copleșitor. Speriată că rămăsese singură, Ema porni să-și caute părinții și… dispăru fără urme.
Părinții Emei și-au dat seama repede că fiica lor dispăruse și începură să o caute îngrijorați, strigându-i numele pe holuri și prin magazine. Vânzătorii și clienții mall-ului aflaseră în scurt timp că micuța Ema dispăruse, așa că se alăturară și ei căutării. Oameni de diferite vârste se uitau sub mese, în spatele rafturilor și în fiecare colț unde s-ar fi putut ascunde un copil mic. Zumzetul obișnuit al entuziasmului, care se auzea mereu în mall, fusese acum înlocuit de un murmur de îngrijorare.
Cu un puternic sentiment de responsabilitate, Vera știa că era de datoria ei să readucă liniștea și să salveze situația. Așa că își scutură blănița și cu o mișcare hotărâtă a cozii, pisica Vera intră în acțiune.
Se duse direct la părinții Emei.
„Nu vă faceți griji”, le spuse pisica. „O voi găsi eu”. Părinții Emei i-au spus Verei tot ceea ce făcuseră de când intraseră în mall. Acum Vera avea un punct de plecare. Aflase de dorința Emei de a-și cumpăra plușul, așa că porni spre magazinul de jucării.
Acolo îl găsi pe Cipi, tânărul vânzător care îi vânduse Emei plușul mult dorit.
„Bună, Cipi! A fost cumva pe aici mai devreme o fetiță de vreo șapte ani, simpatică și cu două codițe împletite?”, întrebă Vera.
Cipi dădu din cap.
„Da, Vera, a fost aici. A cumpărat un leu din plus și apoi a ieșit repede și s-a dus spre magazinul cu haine”.
Primul indiciu.
„Mulțumesc, Cipi!”, spuse Vera, și fără să piardă vreo secundă, alergă spre magazinul de haine unde Ema se despărțise de părinții ei. Privi de jur împrejur și observă că foarte aproape de magazin era cinematograful.
Vera știa că cinematograful era locul preferat de copii. Oare Ema se dusese să vadă un film? Tocmai ce începuse un film de desene animate.
Vera se strecură ușor printre picioarele spectatorilor și privi în jur, sperând să o vadă pe micuța Ema. Observă cum câțiva copii se așezaseră pe scaunele colorate, cu ochii ațintiți la ecran, dar Ema nu era printre ei. Vera ieși din sală și se uită de jur împrejur. Încotro să meargă?
„Cauți fetița dispărută, nu?”, se auzi din spate vocea unei femei.
Vera se întoarse rapid, recunoscând-o pe doamna Lidia, una dintre femeile responsabile cu curățenia din mall. Era o doamnă mai în vârstă, cu ochelari și păr grizonant, blândă, mereu cu zâmbetul pe buze.
„Da, o caut pe micuța Ema. Ați văzut-o cumva?”, întreabă Vera, sperând că doamna Lidia ar putea să-i ofere vreun indiciu.
Doamna Lidia dădu din cap.
„Eu n-am văzut-o, draga mea, dar am auzit câțiva copii vorbind despre o fetiță care părea puțin pierdută. Se ducea spre locul de joacă. Poate o fi acolo. Știi cum sunt copiii, locul de joacă îi face să se simtă în siguranță”.
Vera, încântată că avea un nou indiciu, zâmbi recunoscătoare. „Mulțumesc mult, doamna Lidia!”
„Grăbește-te, pisicuțo, sunt sigură că o vei găsi”, spuse doamna Lidia, făcându-i cu ochiul.
Fără să piardă timp, Vera porni spre locul de joacă din fața mall-ului, în direcția Pieței Obor. Acest spațiu generos, înconjurat de spații verzi ca o pajiște, era locul unde copiii își petreceau ore întregi alergând, cățărându-se, jucându-se pe toboganele gonflabile colorate, conducând mașinuțe electrice sau bucurându-se de un tur cu caruselul plin de lumini și muzică. Ajunsă acolo, Vera începu să cerceteze cu atenție fiecare colțișor.
Deodată, printre râsetele copiilor și zumzetul activităților, auzi plânsetul unei fetițe. Vera își ridică privirea plină de speranță. Doar o singură fetiță putea să plângă într-un loc în care toți copiii sunt veseli și plini de bucurie. Așa că se strecură printre obstacolele colorate și se opri în fața unui tunel roșu din plastic.
Aici văzu ceva surprinzător: era chiar Ema, cu leuțul de pluș strâns la piept. Stătea pe marginea tunelului din plastic și privea un grup de copii care se dădeau în leagăne. Vera se apropie ușor, fără să facă zgomot, și o privi cu blândețe. Ema, simțind o prezență lângă ea, își ridică privirea și o văzu pe Vera.
„Ema! Te-am căutat peste tot!”, exclamă Vera cu un mieunat plin de grijă, în timp ce se apropie de fetiță. „Toată lumea te caută, iar părinții tăi sunt foarte îngrijorați”.
Ema își întinse brațele spre pisicuță, simțind un amestec de ușurare și vinovăție. „Îmi pare rău, Vera… Am vrut doar să iau leuțul de pluș și, când m-am întors, nu i-am mai găsit pe mami și tati. Dar mă bucur atât de mult că m-ai găsit tu!”, spuse ea cu o voce mică, dar plină de recunoștință.
Vera își lipi blănița moale de Ema, mângâind-o ușor cu capul, ca să-i arate că totul era acum în regulă. Ema era în siguranță. Împreună, Vera și Ema părăsiră locul de joacă. Când reintrară în clădirea mall-ului, câțiva adulți îngrijorați se apropiară de ele. În fața lor erau părinții Emei, cu chipurile pline de ușurare și emoție. Văzându-i, Ema se dezlipi de Vera și alergă spre ei.
„Mami, tati! Vera m-a găsit!”, strigă Ema, în timp ce își îmbrățișa părinții.
Părinții, copleșiți de emoție, o îmbrățișară strâns. Vera se simțea mândră. Mieuna încet și dădea entuziasmat din coadă.
Când totul părea să se așeze la locul lui, o voce anunță că show-ul de talente din Amfiteatru urma să înceapă în curând. Vera, dându-și seama că era în continuare gazda evenimentului, se grăbi spre scenă. În timp ce se îndepărta, Ema își luă rămas bun.
„Mulțumesc, Vera!”, strigă ea.
Când cortina se ridică, aplauzele și râsetele umplură din nou Amfiteatrul Veranda Mall, aducând înapoi atmosfera veselă și călduroasă a locului. Vera privi mulțimea, simțindu-se fericită că totul se terminase cu bine. Ema era așezată între părinții ei, în primul rând, și zâmbea fericită. Își ținea mama cu o mână și cu cealaltă strângea leuțul de pluș.
Astfel, datorită Verei și curajului ei, în acea după-amiază călduroasă de vară, din Veranda Mall răsunau iarăși râsetele și bucuria copiilor. Fiecare colțișor redevenise un loc sigur și călduros, unde orice mică aventură avea întotdeauna un final fericit. Toți copiii știau acum că, în acest mall, aveau o prietenă cu blăniță moale și ochi strălucitori, mereu gata să vegheze asupra lor.
lectura: Mihai Mănescu