Într-un atelier plin de viață, uneltele Meșterului Tică lucrau mereu împreună. Ciocanul preferat al meșterului, pe nume Cioc-Cioc, era iubit de toate uneltele. Cu lovituri precise și hotărâte, Cioc-Cioc putea să repare orice obiect stricat din gospodărie. Șurubelnița Rotiță, Patentul Strânsuț și Fierăstrăul Hărnicuț îl admirau, iar Meșterul Tică nu începea nicio lucrare fără el. Totul mergea perfect în atelier, până într-o dimineață când… Cioc-Cioc dispăruse!
Meșterul Tică căuta disperat ciocanul.
„Unde e Cioc-Cioc? Fără el nu pot termina acest raft!”, exclamă el agitat.
În lipsa ciocanului, atelierul devenise tăcut, iar uneltele știau că trebuie să ia măsuri.
„Nu putem lăsa lucrurile așa”, spuse Rotiță hotărâtă. „Trebuie să-l găsim!”
La început, Patentul Strânsuț ezită.
„Dar dacă nu reușim? Dacă Cioc-Cioc nu mai vrea să se întoarcă?”
Fierăstrăul Hărnicuț, mereu gata de acțiune, adaugă:
„Și dacă ne pierdem și noi? Atelierul e mare, iar afară e necunoscutul”. 
Totuși, Rotiță era optimist.
„Nu ne putem da bătuți! Cioc-Cioc are nevoie de noi, iar Meșterul Tică nu poate lucra fără el”.
Înainte de a pleca, uneltele se duc la cea mai bătrână și înțeleaptă unealtă din atelier: Perie.
„Aveți grijă de voi”, spuse ea cu glas cald. „Căutați indicii. Cioc-Cioc nu ar fi plecat de bunăvoie. Și mai ales, nu uitați să lucrați împreună”.
Uneltele ies din cutia de scule și încep să caute prin atelier indicii legate de dispariția lui Cioc-Cioc. La început, găsesc urme pe bancul de lucru: o mică pată de vopsea galbenă.
„Asta e vopseaua de pe mânerul lui Cioc-Cioc!”, exclamă Rotiță. Urmele duc spre ușa atelierului care este deschisă, iar uneltele realizează că ciocanul nu mai era în atelier, ci undeva pe afară. Deși le era frică de necunoscut, au decis să iasă și să pornească pe urmele lui Cioc-Cioc.
Uneltele ajunseră în curtea din spatele casei. Prima lor provocare fu un câine curios, care încearcă să-l muște pe fierăstrăul Hărnicuț.
„Ajutor!”, strigă Hărnicuț, „Vrea să mă mănânce!”
Rotiță sperie câinele, învârtindu-se rapid și zgomotos.
Apoi, uneltele dădură peste o pisică leneșă care le spuse că mai devreme a văzut o pasăre cărând în cioc ceva strălucitor.
„Părea a fi destul de greu pentru ea”, spuse pisica plictisită, „dar a plecat spre copacul din spatele grădinii”.
Ajungând la copac, uneltele observară un cuib mare în vârful acestuia. În el, văzură câteva bețe și obiecte strălucitoare, iar printre ele… mânerul galben al lui Cioc-Cioc!
„E acolo!”, strigă Patentul Strânsuț.
Dar uneltele aveau o problemă. Cuibul era sus, iar uneltele nu se puteau urca singure. Așa că, își amintiră de vorbele înțeleptei Perie și începură să creeze împreună o strategie:
Rotiță se agață de crenguțe, Hărnicuț își folosi dinții ascuțiți pentru a tăia crenguțe și a construi o rampă, iar Strânsuț le fixă. După mult efort, uneltele reușiră să ajungă aproape de cuib. Dar chiar atunci când erau gata să recupereze ciocanul, pasărea se întoarse și începu să țipe speriată.
Rotiță, fiind cea mai diplomată dintre unelte, îi explică păsării situația.
„Nu suntem aici să-ți stricăm cuibul, dar avem nevoie de Cioc-Cioc. E prietenul nostru, iar Meșterul Tică are nevoie de el”.
Pasărea le privi atent, apoi ciripi cu blândețe. 
„Ciocanul vostru e puternic și m-a ajutat să-mi construiesc cuibul. Nu am vrut să fac rău. Doar că mânerul lui este din lemn, iar eu am nevoie de lemn ca să fixez cuibul și să nu-l distrugă vântul. Îl puteți lua înapoi, dar vă rog să mă ajutați să găsesc ceva să-l înlocuiesc”.
Zis și făcut. Alături de Cioc-Cioc, uneltele ajutară pasărea. Fierăstrăul Hărnicuț tăie crenguțe potrivite, Strânsuț le fixă împreună, iar Rotiță le așeză cu grijă în cuib. Pasărea le mulțumi, iar uneltele se întoarseră în atelier, obosite dar fericite.
Când Meșterul Tică îl văzu pe Cioc-Cioc, exclamă:
„L-ați găsit! Sunteți o minune!”
lectura: Bogdan Farcaș
sound editor: Alex Hosu
