Zapsnack

„Haide, pasează!” i-am strigat coechipierului meu în timp ce sprintam pe marginea terenului din careul școlii la care învățam. Alături de colegii mei de clasă, participam la campionatul claselor a VII-a și ne doream foarte tare să câștigăm trofeul. Chiar dacă era simbolic, acesta avea o valoare semnificativă pentru orice elev din școală. Am preluat mingea și am șutat cu putere spre poartă, dar am dat pe lângă. Mingea a lovit un banner mare care făcea reclamă la un produs de care părea că nu mai puteam să scap în ultima perioadă: ZapSnack-ul. 

Cu afișe prin toată școala, ZapSnack-ul devenise alimentul preferat al tuturor copiilor, iar reclamele apăreau peste tot, în special la chioșcul care stătea lipit de gardul școlii noastre, locul preferat în care elevii își cheltuiau banii primiți de acasă. 

N-am înțeles niciodată de unde atâta interes pentru niște snackuri, mai ales că școala noastră era recunoscută în oraș ca fiind o pepinieră pentru liceele sportive. În pauze, toți colegii mei consumau aceste porcării și mă simțeam de parcă școala noastră fusese cucerită de o firmă dubioasă de alimente nesănătoase. 

La ora de sport, profesorul Gabrea ne povestea despre nutriție. 

„Amintiți-vă că ceea ce mâncați are un impact direct asupra rezultatelor voastre sportive”, spuse el aranjându-și tacticos ochelarii de vedere. „Cheia reușitei este să aveți o dietă echilibrată”.

Mă uitam în jur la colegii mei și îmi dădeam seama că nimeni nu-l lua în seamă pe Gabrea. Chiar dacă la ora de biologie învățam despre vitamine și proteine, afară, dincolo de sala de clasă, îi aștepta o lume plină de tentații dulci care creau iluzii deșarte despre energii și arome nebănuite. Între vorbele seci ale profului nostru și reclamele colorate și apetisante ale ZapSnackurilor, vă puteți închipui cine avea câștig de cauză. 

Dar poate vă întrebați ce sunt ZapSnack-urile? Ei bine, sunt niște gustări dubioase, un fel de încrucișare între un chips și o bomboană dulce cu aromă de fructe. Ele sunt împachetate în folii strălucitoare cu litere mari ce par a striga: „ZAP!”. Preferatul tuturor este cel cu aromă de cireșe, doar că mie mi se părea că avea doar gust de zahăr, nu cred că văzuse vreo cireașă în viața lui. 

Mie nu-mi plăceau deloc la gust. Încercasem o dată și mi s-a părut că aveau un gust revoltător. Primul lucru pe care îl simțeai atunci când îl băgai în gură era zahărul și o aromă fadă de cireașă. Apoi, când îl mestecai, simțeai o mică pișcătură pe limbă. Cu siguranță era de la unul din zecile de ingrediente cu denumiri complicate care sigur nu erau naturale. Presupun că de la pișcătura asta venea partea cu Zap-ul. 

Reclamele spuneau că îți dădeau un boost de energie, dar mie nu îmi lăsaseră această impresie, așa că, spre mirarea tuturor colegilor mei, eu nu voiam nici măcar să gust un ZapSnack. Cumva, îmi răsunau în gând vorbele profului de bio și mă gândeam cât de nocive sunt toate ingredientele din snack pentru corpul nostru. 

În pauze, când mâncam pachețelul alături de coechipierii mei, aceștia se îndopau cu pungi întregi de ZapSnack-uri. „Haide, Alex! Ia și tu câțiva! O să ai energie!”, spuse Bogdan, prietenul meu și căpitanul echipei. Probabil că și el, ca și ceilalți, fusese impresionat de toate posterele și reclamele spectaculoase în care sportivi cunoscuți de la noi din țară mâncau cu poftă din pungi de ZapSnack. De aici era și asocierea că dacă mâncai o pungă de chestii din astea, urma să ai energie pentru următoarele ore. 

Refuzam politicos de fiecare dată, inclusiv acum. Îmi vedeam de sandvișul meu cu brânză și roșii, simțindu-mă destul de marginalizat. Mă întrista asta, dar nu aveam ce să-i fac. De ZapSnack tot nu aveam să mă ating. 

Și aveam dreptate să fac asta, pentru că într-o zi de joi, cu doar o zi înaintea celui mai important meci al semestrului, eram cu toții la antrenament când am auzit că Bogdan fusese dus de urgență la spital. Avea probleme la stomac, vomitase și leșinase acasă, iar părinții l-au dus imediat la camera de gardă. Nu aveam confirmarea, dar puteam să jur că i se trăgea de la prea multe pungi de ZapSnack. În ultima vreme mânca vreo trei – patru  pungi pe zi, uneori chiar înlocuia masa cu o pungă de snacks-uri. Spunea că are nevoie de energie în plus pentru meciul de mâine. 

Eram în vestiar și nu ne venea să credem. Fără Bogdan, nu aveam nicio șansă în fața echipei adverse și, evident, așa s-a și întâmplat în următoarea zi. 5-0, fără drept de apel. Nu mă afectase înfrângerea, în sport se întâmplă des, dar mă enervase motivul pentru care Bogdan se afla într-un pat de spital, în loc să fie pe teren, alături de noi. Un snack stupid? Eram convins că fuseserăm cu toții manipulați să mâncăm prostiile astea, crezând că vom deveni mai buni, când, în realitate, se întâmpla fix opusul. Dar oare ce puteam face eu, un simplu puști de clasa a 7-a, în fața unei companii atât de mari precum cea care comercializa ZapSnack? 

Am început să vorbesc cu câțiva coechipieri, dar lor nu le păsa atât de tare. 

„Bogdan a exagerat, cu siguranță”, spuneau ei. Sau: „Nu e de parcă mâncăm snackuri toată ziua”. Dar asta se întâmpla, doar că majoritatea nu voia să recunoască. 

Mă temeam să iau poziție împotriva acestori gustări. Și-așa lumea se uita ciudat la mine că nici măcar nu voiam să gust. Darămite să le spun celorlalți că dăunează sănătății și că ar trebui să se oprească. 

Într-una din zile, am rămas ultimul în clasă după ora de biologie ca să vorbesc cu profesorul Ionescu. I-am povestit despre Bogdan, despre grijile mele legate de otrava din ZapSnackuri și cum simțeam că trebuie să fac ceva în această privință. Proful m-a ascultat atent și mi-a spus:

„Știi, Alex, uneori e nevoie doar de un singur om ca să înceapă schimbarea. Poate că e timpul să venim cu o alternativă mai sănătoasă. Să-i facem pe colegii tăi să vrea să mănânce mai sănătos”.

Și așa a venit o idee care mi-a plăcut imediat, o provocare pe Tik Tok pe care să o promovăm în rândul studenților și care să se numească #CherryChallenge, #ProvocareaCireșelor. Urma să folosim cireșe adevărate: naturale, sănătoase și delicioase! Iar Challenge-ul, inspirat evident din celebrul fenomen al turnării găleților cu gheață, speram să fie suficient de simplu și de atractiv pentru colegii mei care stăteau toată ziua pe Tik Tok. Domnului Ionescu i-a plăcut idea, așa că am decis să adunăm o mică echipă, să vedem dacă puteam porni ceva. Ni s-au alăturat doi copii de la alte clase la care preda domnul Ionescu, Andrei și Ioana. Nici ei nu consumau ZapSnack-uri, așa că ne-am înțeles de minune de la primele discuții. Andrei crescuse într-o familie de vegani și fusese obișnuit de mic să nu consume zahăr, iar Ioanei îi plăceau fructele și legumele teribil de mult. Până atunci nu prea vorbisem cu ei, dar acum că aveam același țel, mi-am dat seama că ne puteam înțelege de minune. 

După ce ne-am consultat între noi și mi-am dat seama că nu eram singur în încercarea mea de a mă lua la luptă cu acea companie producătoare de otrăvuri, am stabilit felul în care urma să implementăm #CherryChallenge-ul. 

Seara, m-am încuiat în cameră, am luat un castron de cireșe lângă mine și am avut o idee care la început mi s-a părut ridicolă, dar care era suficient de simplă și eficientă pentru a se răspândi printre colegi. Am început filmarea pe Tik Tok cu un zâmbet larg, ținând în mână două boabe de cireșe. 

„Hei, sunt Alex și ăsta este un Challenge nou pe care vi-l propun. Cherry Challenge. Că e cu cireșe. Naturale!”

Am pus telefonul pe un trepied micuț și m-am ridicat de pe scaun având grijă să nu ies din cadru. Am început să arunc cireșele în aer, jonglând cu ele, concentrându-mă să nu le scap. 

„După ce jonglezi cu ele câteva secunde, trebuie să prinzi cât mai multe în gură!” Am explicat eu, aruncând cireșele în aer, pe rând, apoi prinzându-le direct în gură. În mod surprinzător mi-a ieșit din prima. 

„Încercați și voi provocarea cireșelor. Nu sunt doar gustoase, ci te ajută să dormi mai bine.” Apoi, evident, veni momentul în care am nominalizat colegii să participe și ei la Cherry Challenge. „Îi provoc pe Ioana, pe Andrei și pe domnul Ionescu, profu de bio!” 

Am urcat videoclipul cu hashtagurile #CherryChallenge, #ProvocareaCireselor și #AlimentatieSanatoasa, sperând că va prinde. Scopul era să convingem cât mai mulți colegi din școală să lase mestecatul constant al ZapSnacks-urilor în dauna cireșelor. 

Spre surprinderea mea, Cherry Challenge începuse să prindă. Proful Ionescu făcuse și el challenge-ul pe pagina sa de Tik Tok și le spusese elevilor la ore să intre să-l vadă. Evident, toți erau curioși să-și vadă proful scălâmbăindu-se într-un Challenge, așa că numărul de vizualizări creștea simțitor. Mai mult, alți copii începuseră și ei să participe la Challenge și să provoace la rândul lor alți copii. Funcționa! Lumea se implica și vedeam cum unii dintre colegi, care știam că erau consumatori de ZapSnack, acum veneau în clasă cu caserole pline de cireșe. Era de parcă am redescoperit cu toții o gustare simplă și sănătoasă pe care o uitaserăm.

O săptămână mai târziu, Provocarea Cireșelor era subiectul principal al școlii. Consumul de ZapSnack scăzuse – se putea vedea asta doar dacă te uitai în vitrina chioșcului de lângă școală și rafturile erau pline de pungi colorate. Planul meu părea să dea roade, dar chiar când credeam că facem progrese reale, am văzut ceva care mi-a făcut inima să se strângă.

Peste noapte, reclame noi apăruseră peste tot în școală. Părea că reprezentanții ZapSnack auziseră de Cherry Challenge și nu erau chiar fericiți de micuța noastră campanie împotriva lor. Au introdus chiar și un nou gust – „Explozia Super ZapCherry”, încercând să profite de tema noastră cu cireșe. Și cea mai rea parte? Niște fete îmbrăcate în tricouri cu logo-ul ZapSnack oferau pungi de snacksuri gratuite oricărui elev care le putea dovedi că era „cel mai energic”.

Apoi lucrurile au devenit și mai complicate, deoarece am fost chemat în biroul directorului, domnul Dobre. Mereu m-am temut de Dobre, fiindcă nu era chiar cel mai prietenos om din școală. Cu păr grizonat și o privire dură, slab și cu fața ascuțită, Dobre lăsa impresia că cel mai mult pe lumea asta disprețuia copiii, chiar dacă era directorul școlii de mai bine de 10 ani.

„Alex, această chestiune cu cireșele și provocările a mers destul de departe,” spuse el, amestecând niște hârtii pe birou. „Perturbă activitățile școlare și o să te rog să încetezi, altfel voi fi nevoit să iau măsuri”.

Am încercat să argumentez, să-i spun despre schimbările pozitive pe care le-am văzut, dar el nici nu a vrut să audă. M-a avertizat că dacă nu opresc provocarea, mi se va scădea nota la purtare și nu voi mai avea voie să joc în campionatul de fotbal. Nu-mi venea să cred. Tata mă învațase mereu să lupt pentru lucrurile în care credeam, dar am plecat din biroul lui demoralizat, simțind că mă aflam într-o situație fără ieșire.

În următoarele zile, lucrurile s-au înrăutățit. Domnul Dobre părea să fie peste tot, asigurându-se că nimeni nu vorbea despre cireșe sau alimentație sănătoasă. Parcă se afla într-o misiune de a șterge tot ceea ce începusem. 

Punctul culminant a venit în ziua în care programasem un eveniment în care mai mulți copii urma să ne strângem în sala de sport și să facem jonglerii cu cireșe, totul ca într-un mare flashmob. În timp ce puneam la cale ultimele detalii și discutam cu Andrei, care urma să ne filmeze, luminile din sala de sport se stinseseră și un sunet apăsător de pași se auzea apropiindu-se de noi. Domnul Dobre sosise în mijlocul sălii de sport și ne-a aruncat tuturor o privire severă. 

„Acest eveniment nu a fost autorizat de direcția școlii. Nu aveți voie să faceți filmări în școală fără aprobarea mea. Așa că acum este anulat”, a tunat Dobre. Apoi, s-a întors spre mine. „Alex, ai sărit calul. Voi vorbi cu diriginta ta să-ți scadă nota la purtare și cu profesorul de sport să fii scos din echipa de fotbal. Ți-am zis că nu e de joacă!” 

Resemnat, am plecat din sala de sport și apoi m-am dus acasă. În noaptea aceea, nu am putut dormi. Stăteam întins în pat, privind tavanul, gândindu-mă la tot ce se întâmplase. Domnul Dobre, echipa de fotbal, Provocarea Cireșelor – totul părea un mare haos și se întâmplase pentru că voiam să fac o schimbare. Mă întrebam dacă a meritat. Merită să lupți pentru ceea ce este corect și să fii pedepsit pentru asta? 

După fiascoul de la încercarea de flashmob, eram aproape convins să renunț la lupta mea cu ZapSnacks-urile. Fix atunci, însă, la școală și-a făcut apariția Bogdan, proaspăt ieșit din spital, recuperat după problemele gastrice. L-am îmbrățișat și m-am bucurat să-l văd că era bine. Am început să povestim despre Cherry Challenge, dar era la curent cu ceea ce făcusem în lipsa lui. Și când i-am povestit despre conflictul cu Dobre, Bogdan mi-a spus ceva la care nu mă așteptam:

„Alex, e ceva ce trebuie să știi!”, spuse Bogdan, uitându-se în jur să se asigure că nu ne ascultă nimeni. „Înainte să mă îmbolnăvesc, l-am auzit pe domnul Dobre vorbind la telefon cu cineva de la ZapSnack. Firma lui are contract cu ZapSnack. El profită personal din asta. De asta sunt atâtea reclame în școală și de asta sunt atâtea produse ZapSnack la chioșcul de lângă școală. Aia e afacerea lui. De aia a reacționat așa când ai început provocarea. Fără să-ți dai seama, i-ai stricat apele…”

Nu-mi venea să cred ce auzeam. Asta era o informație care schimba datele problemei. Nu mai era doar despre promovarea snacks-urilor nesănătoase; era vorba despre corupție, ceva cu adevărat greșit și ilegal. Așa că, împreună cu Bogdan, am decis că trebuia să acționăm nu doar pentru noi, ci pentru întreaga școală.

Primul pas în a-l învinge pe Dobre a fost să discutăm cu ceilalți colegi. Am mers în fiecare clasă și i-am întrebat despre experiențele lor cu ZapSnacks. Mulți au ezitat la început, dar odată ce au înțeles ce încercam să facem, s-au deschis. Am auzit povești despre cum se simțeau presați să cumpere ZapSnacks, despre cum se simțeau excluși dacă nu o făceau. Unii chiar au împărtășit cu noi că nu s-au simțiti deloc bine de când au început să le mănânce regulat. Am luat notițe despre tot, păstrând un caiet în care erau toate declarațiile lor. 

Apoi au fost chitanțele. Am căutat prin coșurile de gunoi de lângă chioșcul de lângă școală și i-am rugat pe unii elevi să ne dea bonurile de cumpărături pe care figurau pungi de ZapSnacks. Apoi am căutat pe internet detalii despre firma care era în spatele chioșcului și am descoperit că, într-adevăr, aceasta era firma directorului Dobre. Dar cea mai importantă dovadă a venit neașteptat. Într-o seară, în timp ce voiam să plec de la școală, am trecut prin dreptul biroului domnului Dobre și l-am auzit vorbind. Era la telefon, lăudându-se cu profiturile din vânzările de ZapSnack. Rapid am apăsat pe butonul de la telefon și l-am înregistrat. Era un gest riscant, dar a meritat.

Înarmați cu toate aceste dovezi, Bogdan și cu mine am pus laolaltă un dosar. Era un amestec de mărturii ale studenților, bonuri și chitanțe, precum și înregistrarea domnului Dobre. Apoi, am scris o plângere către Inspectoratul școlar de care aparținea școala și am pus toate dovezile într-un plic A4. Nu știam la ce să ne așteptăm, dar speram că va fi suficient pentru ca autoritățile să se sesizeze.

Câteva zile mai târziu, doi domni de la inspectorat au venit la școala noastră, pregătiți să ancheteze dacă ceea ce scriseserăm noi în plângere era adevărat. Am urmărit de la distanță cum treceau prin birouri, verificau înregistrări și vorbeau cu domnul Dobre, care părea din ce în ce mai neliniștit. Întreaga școală fusese acaparată de zvonuri și șoapte legate de ce avea să se întâmple.

Apoi, a venit anunțul. Domnii de la inspectorat au găsit dovezi ale profitului personal pe care domnul Dobre îl avea din vânzările de ZapSnack, încălcând flagrant mai multe reguli. Imediat, Dobre a fost îndepărtat din funcția sa de director. Spre surpriza tuturor, domnul Ionescu, proful de biologie, a fost numit director interimar. Atmosfera din școală s-a schimbat aproape instantaneu. Sub îndrumarea lui, Provocarea Cireșelor nu numai că a fost reluată, dar a fost și integrată într-un program mai larg de sănătate alimentară pentru elevi. 

În săptămânile care au urmat, școala noastră s-a transformat. Toate reclamele la ZapSnack au fost eliminate, iar chioșcul de lângă școală a fost închis definitiv. La următorul nostru meci de fotbal, domnul Ionescu, acum directorul nostru, a venit personal ca să mă încurajeze din tribune. Meciul a fost intens și când am marcat golul victorios, nu am putut să nu simt un sentiment de victorie care depășa cu mult terenul de fotbal. Știam că acesta era un nou început pentru noi toți, un pas către un viitor mai sănătos și mai onest. 

lectura: Viorel Păunescu

sound editor: Ștefan Buculeasa